Un bărbat s-a lăudat că are „pile” și a luat bani de la 2 bărbați care doreau să fie angajați la Poliție și Pompieri la Ineu.
„Prin ordonanţa din data de 24.10.2024 procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul F.L., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată. În fapt, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în perioada septembrie-octombrie 2023, inculpatul F.L. a pretins şi primit de la martorii denunţători M.D.F. şi M.P.C. sumele de 8000 de euro şi 7000 de lei, în mai multe tranşe, în shimbul promisiunii că va facilita angajarea celor doi la instituţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, respectiv la Poliţia de Frontieră Oradea şi la Subunitatea de Pompieri din oraşul Ineu, jud Arad. Pentru a-i convinge, F.L. le-a indicat numele unor persoane care deţin funcţii în interiorului sistemului, prin intermediul cărora ar fi putut facilita accesul”, se arată într-un comunicat emis de Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Sursa:

S-a lăudat că are „pile”: a luat bani de la doi bărbați care doreau să fie angajați la Poliție și Pompieri